Votul în democraţie: drept sau obligaţie?

RAPORT DE ANALIZA -POLITICA

INSTITUTUL “OVIDIU SINCAI”.

Dezvoltarea în complexitate a societăţii umane a necesitat reformularea mecanismului democratic în termenii reprezentativităţii, comunitatea cetăţenilor desemnând prin vot pe cei însărcinaţi cu exercitarea puterii propriu-zise. Participarea la acest mecanism de desemnare poate fi privită ca un drept sau ca o obligaţie. Potrivit primei din cele două perspective, cetăţeanul are libertatea de a participa sau nu la procesul politic; el/ea are libertatea de a considera că nici una dintre opţiunile politice de pe buletinul de vot nu corespunde convingerilor sale interioare şi că, deci, a vota pentru un candidat/partid sau altul constituie o deformare a voinţei sale. Astfel, a nu participa la alegeri poate reprezenta în sine o opţiune politică. Mai mult, dacă o comunitate identifică acţiunea de a vota ca fiind o obligaţie, ea trebuie să adopte măsuri de pedepsire a celor care nu se conformează acestei reguli, ceea ce reprezintă o încălcare principiului libertăţii individuale.Participarea la activitatea politică poate fi percepută ca o condiţie fundamentală a cetăţeniei, precum obligaţiile de a plăti impozite sau de a participa la apărarea comunităţii statale de invadatori. Legătura dintre votul obligatoriu şi îndatoririle cetăţeneşti este în genere dată de rolul central pe care activitatea politică o are în existenţa unei comunităţi democratice. Deciziile luate de către reprezentanţii comunităţii în structurile politice afectează în mod direct şi inevitabil pe toţi membrii săi. A ignora sau a nega importanţa desemnării unor reprezentanţi valoroşi în aceste structuri, înseamnă a reduce activitatea politică în sine la dimensiuni insignifiante, ceea ce este contrar spiritului în care funcţionează o comunitate democratică. De asemenea, introducerea votului obligatoriu poate aduce o schimbare de optică cu privire la relaţia cetăţeanului cu societatea, în sensul unei creşteri a nivelului individual de conştientizare a importanţei comunităţii. Studii efectuate în această privinţăarată că, într-adevăr, introducerea votului obligatoriu într-o comunitate are efecte conexe asupra participării în alte activităţi civice (activitatea şi numărul ONG-urilor cunoaşte o dezvoltare vertiginoasă, numărul persoanelor care participă la slujbele religioase duminicale creşte, etc.). Potrivit concepţiei contemporane dominante cu privire la democraţie, libertatea individuală este mai importantă decât dezvoltarea civismului, lucru demonstrat de numărul redus al democraţiilor în care votul este obligatoriu. A obliga un votant să selecteze una dintre variantele aflate pe buletinul de vot, mai ales dacă aceasta nu exprimă în mod real viziunea sa politică, reprezintă pentru majoritatea ţărilor europene o modalitate contrară principiilor democraţiei de a legitima Parlamentul, Guvernul şi, unde este cazul, Preşedinţia.

AVANTAJELE SI DEZAVANTAJELE  INTRODUCERII VOTULUI OBLIGATORIU IN ROMANIA În cele ce urmează prezentăm avantajele şi dezavantajele introducerii votului obligatoriu în România în zece câmpuri problematice:

LEGITIMITATE SI REPREZENTATIVITATE  (+) Votul obligatoriu ar conferi forului legislativ mai multă reprezentativitate, iar guvernului mai multă legitimitate.  (-) Atunci când votanţii sunt forţaţi să aleagă, reprezentativitatea şi legitimitatea instituţiilor rezultate sunt de natură artificială. Mai mult, nivelul prezenţei la vot ar putea da impresia (greşită) că Parlamentul şi Guvernul sunt susţinute pe scară largă de către populaţie.  (-) Introducerea votului obligatoriu nu elimină cauzele dezinteresului românilor faţă de politică. Astfel, această măsură ascunde problema, nerezolvând-o; mai mult, partidele politice vor fi descurajate de la a încerca să o rezolve.

SPIRITUL CIVIC  (+) Votul obligatoriu stimulează spiritul civic, întrucât forţează individul să acţioneze în sensul binelui comunităţii, cimentând astfel legăturile dintre indivizi.  (-) Educaţia civică făcută „cu forţa” este mai ineficientă decât cea realizată prin alte mijloace, putând avea efecte contrare celor dorite.

“DEMOCRATIZAREA ” DEMOCRATIEI  (+) Partidele politice democratice din România ar fi responsibilizate de nevoia de a comunica cu un electorat mult mai numeros decât cel actual.  (-) Partidele populiste din România ar putea obţine rezultate remarcabile, bazându-se pe atragerea numărului larg de cetăţeni care nu votează în momentul de faţă datorită antipatiei faţă de clasa politică.

RESPONSABILIZAREA CLASEI POLITICE  (+) Votul obligatoriu ar cointeresa mai mulţi cetăţeni în ceea ce priveşte performanţa aleşilor. Aceştia nu ar putea întreprinde măsuri ostile intereselor comunităţii, întrucât numărul celor care ar reacţiona în sens negativ la următoarele alegeri ar fi covârşitor.  (-) Datorită faptului că votul ar fi o obligaţie sau corvoadă, şi nu rezultatul unei decizii personale, mulţi dintre alegătorii „forţaţi” să participe la scrutin ar rămâne la fel de dezinteresaţi de politică la fel ca în prezent.  (-) Datorită nevoii de a satisface interesele cât mai multor cetăţeni, partidul sau partidele aflate la putere ar evita să ia măsuri necesare dar impopulare întrucât acestea ar avea un cost electoral masiv. Populismul ar creşte ca importanţă în arsenalul comunicaţional al politicienilor români.

LIBERTATEA INDIVIDUALA  (+) Chiar dacă se acceptă argumentul conform căruia a obliga un cetăţean să votezeeste o limitare a libertăţii sale, într-o democraţie libertatea trebuie echilibrată de responsabilităţi.  (-) Votul obligatoriu limitează libertatea individuală. Acest aspect este important în contextul în care percepţia asupra instituţiilor statului român este foarte proastă – contrareacţia populaţiei obligată de instituţiile statului să acţioneze într-o direcţie străină intereselor sale ar putea fi foarte puternică.

OBLIGATIVITATEA EXPRIMARII UNEI OPTIUNI POLITICE  (-) Un cetăţean trebuie să aibă dreptul la a nu avea o opţiune politică, adică la neutralitate. Logica de tipul „ori cu noi, ori împotriva noastră” este străină democraţiei.  (+) Cetăţenii care nu vor să încalce legea, dar care nu au o opţiune politică, pot da un „vot alb”.  (-) Funcţia „votului alb” este îndeplinită deja în sistemul actual de absenţa de la vot.

POPULISMUL -SURSA DE AMENINTARI LA ADRESA DEMOCRATIEI  (+) Un nivel crescut al prezenţei la vot ar scădea riscul instabilităţii politice aduse de lideri carismatici în perioade de criză.  (-) Populismul nu necesită un nivel scăzut de prezenţă la vot pentru a obţine succese electorale majore. De exemplu, ascensiunea NSDAP în Germania anilor 1928-1933 nu a avut loc în contextul unei prezenţe scăzute/în scădere la vot, ci dimpotrivă

VOTUL “LA INTAMPLARE”  (+) Partidele politice pot reduce acest tip de comportament prin acţiuni de informare a cetăţenilor.  (-) Cetăţenii fără o opţiune politică bine definită ar putea vota „la întâmplare” pentru a- şi manifesta antipatia faţă de partide şi faţă de procesul electoral la care sunt obligaţi să participe. “MITA” ELECTORALA  (+) Încurajarea participării la vot prin metode neortodoxe sau ilegale (cumpărarea directă de voturi, cu bani sau produse) ar dispărea din peisajul campaniilor electorale din România, deoarece ar trebui realizată pe o scară foarte mare.  (-) Scopul „mitei” s-ar putea redefini în sensul convingerii cetăţeanului să voteze pentru un partid/candidat anume prin utilizarea resurselor publice (împrumuturi externe, de exemplu), pentru a corupe electoratul.

PROBLEME DE APLICARE A LEGII  (-) Grupuri precum cetăţenii aflaţi în afara ţării sau bătrânii cu probleme de deplasare ar avea dificultăţi majore în a vota. Dacă sistemul de acordare a sancţiunilor ar funcţiona,aceste categorii ar fi afectate în mod disproporţionat de acestea. Dacă instituţiile statului vor manifesta ineficienţă în „pedepsirea” celor care nu au votat, încălcarea legii înseamnă eşecul îndeplinirii obiectivului legii, creşterea participării la vot.

ROMANIA,REGIM SEMIPREZIDENTIAL SAU PARLAMENTAR ?

Scopul acestui raport de analiză este de a clarifica chestiunea conceperii, executării şi responsabilităţii pentru acţiunea internaţională a României.

Institutul” OVIDIU SINCAI”

Odată cu schimbarea de guvern din România şi formarea unui cabinet condus de Victor Ponta, având susţinerea parlamentară a Uniunii Social Liberale, România a intrat, de facto, într-un regim de coabitare, între o majoritate parlamentară de o orientare politică şi un Preşedinte al Republicii ce provine dintr-un partid aflat acum în opoziţie (PDL).
Coabitarea este o situaţie specifică regimurilor semi-prezidenţiale sau celor parlamentare cu un preşedinte ales prin vot universal, reflectând situaţia de conflict potenţial sau în desfăşurare între două componente ale puterii executive (preşedintele şi guvernul), dar de orientări politic divergente.
În condiţiile în care mandatul prezidenţial actual expiră în decembrie 2014, iar Uniunea Social Liberală este cotată cu prima şansă pentru câştigarea următoarelor alegeri parlamentare şi formarea guvernului, se prefigurează un conflict politic de lungă durată între Traian Băsescu şi PDL, pe de-o parte, şi USL de cealaltă parte. Chestiunea „cine reprezintă România în Consiliul European” este doar prima temă de conflict, a cărei miză este menţinerea unui regim prezidenţial de facto, aşa cum a fost în perioada guvernelor Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu sau, dimpotrivă, revenirea
la un regim parlamentar cu un preşedinte ales prin sufragiu universal, direct şi secret.
În rândul specialiştilor în sisteme politice, a juriştilor constituţionalişti ori a celor în politică internaţională comparată subiectul tipului de regim politic creat prin Constituţia din 1991/2003
este unul conflictual. Inclusiv autorii „Raportului Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România – Pentru consolidarea statului de drept –” ezită să definească tipul de regim politic din România, prezentând însă trăsăturile principale ale regimurilor politice de tip prezidenţial, semi-prezidenţial şi parlamentar.
Orice analiză informată asupra regimului politic din România nu poate susţine că ţara noastră este o republică semi-prezidenţială.

 

Chiar dacă este ales prin vot direct, Preşedintele României nu are competenţele executive largi pe care le are Preşedintele Franţei. Constituţia României, instituie, cu claritate, rolul Parlamentului de „organ reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”. Nu se creează o legitimitate partajată între preşedinte şi parlament, ci toate instituţiile politice îşi extrag competenţele ori se raportează la acţiunea Parlamentului României.

Legitimitatea obţinută de Preşedintele  Republicii prin vot direct este importantă, dar ea este subordonată voinţei Parlamentului, care-l şi poate suspenda din funcţie, fără însă ca Preşedintele României să poată dizolva Parlamentul din proprie iniţiativă, decât ca rezultat al unor proceduri parlamentare (în urma unei moţiuni de cenzură şi a eşecului formării unei majorităţi parlamentare.)

Analiza competenţelor stabilite pentru şeful statului relevă un paradox: în timp ce prin art. 79 (80 în Constituţia din 2003) i s-a încredinţat un rol important, mijloacele de care dispune (sub forma
atribuţiilor conferite) sunt relativ reduse în raport cu misiunile ce urmează a fi îndeplinite.
De-a lungul timpului unii s-au străduit să extragă pentru şeful statului puteri decizionale în materia politicii externe, din legislaţia care îi conferă rolul de a prezida şedinţele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Acesta nu este, însă, un for de decizie ci unul de coordonare între instituţii care nu se subordonează ierarhic. De aceea el nici nu răspunde în mod direct şi în nume propriu ci numai instituţiile componente răspund.

 

Mai mult, a prezida (o şedinţă, un for) nu înseamnă a decide sau a conduce. De aceea, Guvernul nu se poate apăra de răspundere în faţa Parlamentului invocând hotărârile Consiliului amintit.
Alegerea prin vot universal şi direct a Preşedintelui României, în cadrul regimului parlamentar, nu îi conferă acestuia prerogative executive semnificative, însă îi conferă autoritatea morală şi politică
pentru exercitarea funcţiei de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

 

Acesta este sensul în care trebuie înţelese prerogativele executive limitate ale Preşedintelui Republicii, în comparaţie, de exemplu, cu prerogativele şefului de stat din Franţa sau
Portugalia. Dacă în aceste două state, Preşedintele emite un mare număr de acte prezidenţiale fără a fi contrasemnate de primul ministru, decretele Preşedintelui României trebuie contrasemnate de primulministru iar alte atribuţii sunt condiţionate de voinţa Parlamentului. Din acest punct de vedere, prerogativele Preşedintelui României se aseamănă cu cele ale şefului statului din Austria, Irlanda, Islanda.

 

În baza textului constituţional, România este un regim parlamentar cu un preşedinte ales în mod direct sau un regim semi-prezidenţial parlamentarizat(„semi-semi-prezidenţial”). Doar exercitarea voluntaristă a funcţiei prezidenţiale, în baza doctrinei „preşedintelui-jucător” a condus la percepţia că România ar fi un regim de tip semi-prezidenţial, percepţia accentuată în timpul cabinetelor Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu.

 

 Chestiunea participării la Consiliul European nu trebuie văzută din perspectiva extravagantă a „pozei de grup” cu ceilalţi lideri europeni, ci a relaţiei: concepţie-executare-reprezentare-responsabilitate în politica internaţională ori în afacerile comunitare. Dintr-o atare perspectivă, singurul abilitat să participe la Consiliul European este şeful guvernului, oricum s-ar numi el şi indiferent cine ar fi Preşedintele Republicii.

 

În plan practic, se ridică întrebarea: cu cine preferă să negocieze partenerii externi şi în cine au mai mare încredere? În decident (Guvernul) sau în reprezentant (Preşedintele ca simplu intermediar)?
Răspunsul este evident: nu discuţi cu câinele care te latră ci cu cel care îl ţine de lanţ.  Reprezentarea externă a României nu poate fi desprinsă, aşadar, de nevoia ca ea să fie şi eficientă.

MANIPULAREA PRIN SONDAJE .

În sociologia comunicării un loc aparte îl ocupă problema utilizării
sondajelor de opinie în campania electorală şi posibilitatea de a influenţa
rezultatele votului prin acestea. Sondajele de opinie au mai multe funcţii:
informativă, strategică pentru staff-urile de campanie electorală, manipulativă.
Asupra acestei ultime funcţii există importante polemici, atât teoretice cât şi
politice. Controversele teoretice au pus în evidenţă trei puncte de vedere
importante:

• sondajele de opinie influenţează electoratul atât în favoarea învingătorului,
cât şi a învinsului. Aplicând legea statistică a numerelor mari, acest punct
de vedere susţine că, de fapt, efectele publicării sondajelor sunt minime, de
până la 3% din opţiunile de vot, ca urmare a compensării dintre influenţele
asupra electoratului partidului învingător şi ale celui învins;

• sondajele de opinie au totuşi un efect, în sensul în care electoratul se raliază
învingătorului din sondaje. Această teorie este cunoscută şi sub numele de
„teoria votului util”, derivată din paradigma alegătorului raţional care spune
că electorul îşi acordă votul acelei formaţiuni politice în măsură să câştige
alegerile sau, măcar, să intre în Parlament. Dimensiunea efectului publicării
sondajelor asupra alegătorilor nu poate fi stabilită în mod absolut, aceasta
fiind diferită în fiecare societate şi în fiecare an electoral;

• în mod cert sondajele de opinie publică au efecte asupra a două categorii de
persoane, finanţatorii partidelor şi militanţii de partid. Cei care finanţează
activitatea politică îşi ponderează sprijinul în funcţie de cotaţia în sondaje a
respectivelor partide. O parte din militanţii partidelor „învinse” se pot
demobiliza, deoarece ei cred că oricum pierd, iar activiştii partidelor
„învingătoare” pot considera că oricum bătălia e câştigată şi, de aceea, îşi
reduc eforturile. Probabil că efectul cel mai demobilizant al sondajelor de
opinie este asupra partidelor mici, aflate permanent în apropierea pragului
electoral. De fapt, partidele „mici” sunt cele afectate de efectele „votului
util”. În condiţiile unui echilibru foarte pronunţat între formaţiunile politice,
în preajma campaniei electorale, sondajele de opinie sunt importante,
deoarece ele pot mobiliza sau, dimpotrivă, demobiliza, militanţii partidelor.

De asemenea, contribuind la scoaterea sau reintroducerea în cursă a
partidelor mici, ele pot influenţa decisiv echilibrul de forţe politice în
condiţiile în care principalele partide parlamentare sunt departajate doar de
câteva procente, nici unul neavând majoritatea absolută – fie prin oferirea
unui mare procent de voturi nealocate spre redistribuire (în sistemele
electorale cu vot proporţional pe listă), fie prin impunerea unor partide de
buzunar ca forţe esenţiale în realizarea majorităţii guvernamentale.

Manipularea prin sondaje se poate face fie prin denaturarea datelor sau
semnificaţiei acestora ulterior obţinerii lor, fie prin pervertirea lor în momentul
obţinerii ca urmare a formulării tendenţioase a întrebărilor sondajului.
În cazul sondajelor avem de a face cu conjugarea eforturilor mai multor
actori. Pe de o parte este mass-media, interesată de publicarea rezultatelor unui
sondaj în măsura în care acesta este spectaculos. De cealaltă parte, sunt cei care
comandă sondajul şi care doresc să afle rezultatele reale, dar au şi interesul să
maximalizeze beneficiile deţinerii acestor informaţii prin intermediul publicării
lor. În unele cazuri, rolul mass-media se reduce la acela de difuzare a informaţiilor
primite, în loc de a fi examinator critic a datelor transmise spre publicare.

Pentru cetăţeanul simplu însă sunt de neînţeles diferenţele flagrante dintre
diferitele cercetări sociologice. Chiar dacă nu influenţează decisiv opţiunea de vot,
prin confuzia generată asemenea procedee reduc gradul de participare a cetăţenilor
la viaţa politică. De aceea, procesul de democratizare a societăţii româneşti trebuie
să cuprindă şi transparentizarea şi reglementarea mai riguroasă a activităţilor de
sondare a opiniei publice.

MISIUNE IMPOSIBILA .

Romanii sub “Traianus Lacrimogenus “, sunt terorizati de discursurile politicianiste – ma rog , cuvantarile behaite  ale presedintelui ; si , cu toate ca are un discurs destul de bogat in melisme (behaituri) , lacrimi din belsug si alte tertipuri marca Basescu ,  cuvantarile lui, sunt mult mai periculoase decat ale lui Ceausescu . Ale inaintasului sau de trista amintire , doar te plictiseau , in schimb , atunci cand se anunta o ” declaratie de presa” din partea presedintelui badaran , romanii intra in panica pentru ca sunt siguri ca li se  pregateste  ceva : – ceva rau bineinteles !

Asa-zisa reformare a statului s-a dovedit un esec  ”marca Basescu” , de aceea mesajele lui populiste sunt sortite esecului. Promisiunile lui electorale , nu mai au efectul scontat si nu mai impresioneaza pe nimeni . Mai mult decat atat , presedintele nu mai reprezinta o locomotiva electorala pentru poporul oranjgutan iar nemultumirile populatiei l-au trimis la mai putin de 5% in sondaje .

Romanii prin definitie  sunt un popor in stare sa suporte intr-un grad mai ridicat decat ceilalti europeni mizeria si saracia la care au fost supusi de actuala putere , insa nu reactioneaza bine atunci cand sunt mintiti , umiliti si raniti in orgoliu ; motiv pentru care ii cerem presedintelui – inca in exercitiul functiunii , sa ne scuteasca de discursurile sale  care, pentru cetateni,  nu mai reprezinta decat un mesaj de adio transmis  poporului  PDL-ist .

Fiind orbit de mirajul puterii nu ia in cosiderare reactia cetatenilor la cabina de vot si , prin urmare , tot arsenalul portocaliu : bani, structuri , servicii si institutii ale statului , coroborate cu crearea unor aliante dubioase , racolari , cumparari si santaje – toate acestea vor fi anulate de votul negativ dat de  cetateni .A sosit momentul ca romanii sa le plateasca factura supra-incarcata si  sa ii  ajute sa iasa pe usa din dos a scenei politice !

Deci , cei care il consiliaza ar trebui sa-i spuna ca incercrea lui de a mai pacali inca o data romanii – a devenit o misiune imposibila !!!

RELANSAREA SOCIAL-DEMOCRATIEI IN ROMANIA .

Faptul ca PSD  se afla  in opozitie de o peroada lunga de timp , a dus la o diminuare a capacitatii de initiativa politica a membrilor sai ; acest  lucru poate  duce la scaderea mobilizarii politice , ceea ce poate afecta grav sansele partidului in viitoarele confruntari electorale , actionand ca un factor demobilizator a militantilor sai .

. Sunt multi cei care acuza discrepantele tot mai evidente dintre valorile si si ideologia partidului si actiunea sa practica .

In acest context PSD  - risca sa nu mai constituie o alternativa credibila pentru electorat , daca nu reuseste sa raspunda la o serie de intrebari ridicate de cei ce simt , gandesc si se considera a fi oameni de stanga- si anume :

- Putem face cu adevarat o reforma a statului fara reforma partidelor politice ?

- A scazut astazi soliditatea si forta mobilizatoare a valorilor si ideologiei social- democrate ?

- Cum construim o noua poveste de succes a stangii intr-un context politic dominat de dreapta ?

- Ce fel de partid construim : de cadre sau de masa ?

- Cum selectam si promovam purtatorii de mesaj fara a avea incompatibilitati majore intre mesajul acestora si conditia si pregatirea lor ?

- Cum refacem legaturile puternice cu sindicatele , organizatiile de studenti , de femei , cu intelectualii, cu intreprinzatorii mici si mijlocii, cu fermierii , cu pensionarii ?

Cum instauram o democratie autentica in partid si cum eliminam influienta grupurilor de interese ?

- Functioneaza partidul ca o voce a poporului pentru a promova valorile si interesele nationale ?

- Cum ii putem convinge pe cetateni ca prin deciziile lor pot contribui la formarea hotararilor politice ?

- Cum putem transforma mass-media intr-un partener care sa determine participarea cetatenilor la viata democratica ?

- Cum putem folosi sansa internetului pentru a evita riscul fragmentarii mediului public

- Cum pot fi folosite modalitatile de participare a cetatenilor la dezbaterile online ?

- Cum stimulam participarea cetatenilor la scrutinuri ?

Conditia de singur reprezentant politic definit ca atare al optiunilor de stanga din societatea romaneasca , reprezinta pentru PSD o imensa provocare si va trebui sa fie in masura sa se adreseze credibil , prin vectori specializati ,tuturor celor ce simt , gandesc si se considera a fi oameni de stanga .

Acest lucru nu va putea fi realizat daca PSD nu este organizat intern , astfel incat in numele partidului sa poata vorbi atat reprezentantii valorilor traditionale , dar si a centrului stanga .

REFORMA STATULUI

Dupa 20 de ani, Romania este dominata de egoism, autoritarism, restrangerea drepturilor sociale, minimizarea rolului statului, cultul profitului indiferent de pretul social ; toate acestea ducand la o polarizare profunda a societatii si o scadere fara precedent a calitatii vietii pentru marea majoritate a populatiei.

In actiunea sa politica PSD are obligatia sa apere consecvent democratia si statul de drept, intr-o perioada in care vointa lui Traian Basescu este canalizata obsesiv catre subordonarea partidelor politice, minimalizarea rolului parlamentului si folosirea discretionara a institutiilor statului.

Ne aflam astazi, in fata undei alternative majore: fie acceptam modelul propus de Traian Basescu , fie incercam sa oferim romanilor o varianta mai atractiva de reforma institutionala.

Modelul basescian are caracteristicile unei ideologii autoritariste definite de abuzul de putere, cultivarea unei camarile politico-economice, o democratie de fatada ,politizarea si folosirea in scopuri politice a institutiilor statului.

PSD – cel mai important partid al opozitiei , daca va ajunge la guvernare , va trebui  sa  ia o serie de masuri pe termen scurt : sa acorde sprijin pentru cetatenii defavorizati de efectele crizei si de masurile de austeritate propuse de Basescu, sa  promoveze politici publice care sa asigure accesul cetatenilor la un sistem de ingrijire a sanatatii de calitate, la educatie si formare profesionala , politici care sa contribuie la constructia unui stat eficient care produce mai mult decat consuma .

Pe termen lung , PSD impreuna cu partenerii din USL , trebuie sa propuna societatii romanesti propriul proiect de reforma constitutionala si institutionala a statului . Totodata sa ofere cetatenilor o perspectiva reala de iesire din capcana saraciei  astfel incat toti cetatenii sa aiba acces la oportunitati , la bunastare , la sanatate , la educatie si la justitie .

Pentru atingerea acestor obiective , este imperios  necesar –  redefinirea rolului statului in raport cu societatea , relansarea dialogului social intre stat si societate , recastigarea increderii cetatenilor in institutiile  statului .

PROTESTUL BALCONULUI .

Una din multele ” realizari ” ale regimului Basescu  consta in trimiterea democratiei la balcon . Astfel , a aparut o noua forma de protest in peisajul politic romanesc ; un peisaj politic original , inventiv si care de 20 de ani jongleaza cu o Constitutie si un Regulament de functionare , pline de adnotari si modificari – menite sa serveasca interesele celor care s-au succedat la putere .

Puterea si Opozitia ne-au  oferit de curand un adevarat spectacol ( pe principiul – paine si circ) in parlamentul Romaniei : Cei de la putere , acuzandu-i pe cei de la balcon ca sunt niste “chiulangii” – ei fiind adevaratii  vinovati de situatia catastrofala in care se afla tara. Opozitia a replicat ,multumindu-le chiulangiilor din coalitie pentru contributia lor la “lipsa de cvorum “.

Mai conteaza ca , copiii din Romania sunt cei mai saraci cetateni ai Europei ? Ca in spitale bolnavii mor din lipsa de medicamente iar batranii mor inghetati in casele lor aflate sub zapada ?

In schimb avem legea picnicului – o lege de altfel, utila intr-un sistem democratic si functional. Romanii insa, pentru a iesi la un gratar, vor trebui sa faca un imprumut pentru a avea bani de benzina , taxe auto, taxe de drum , bani pentru cumpararea mititeilor etc;  prin urmare , o lege inutila intr-o societate calamitata de fenomenul saraciei .

Societatea in stare sa produca si sa delege  asemenea indivizi pentru a le reprezenta interesele , e o societate bolnava care are nevoie de un tratament sistematic si indelungat . Avand in vedere ca doctorii , inginerii , arhitectii , oamenii de stiinta formati la scoala romaneasca , sunt apreciati si recunoscuti in afara tarii , nu ne ramane decat sa importam materie cenusie de pe alte meleaguri , noi fiind recunoscuti pentru faptul ca vindem marfa de calitate – ieftin  si,  cumparam scump, produse de mana a doua (refuzate la export) .

In fine , cu speranta ca romanii vor mai putea fi pacaliti o data , cei din PDL s-au hotarat sa ne interpreteze cantece de …”inima albastra “, sau verde, in functie de cum se prezinta situatia la momentul alegerilor .

P.S. Tocmai cand credeam ca limba romana e pe cale de disparitie , fiind maltratata si persecutata de catre Igas si Funebru – China ne-a oferit solutia salvatoare  decretand limba romana  - LIMBA DE CIRCULATIE INTERNATIONALA !

RECOMANDARI

RECOMANDARI

Spre a evita o viitoare înfrângere electorală – se recomandă ca PSD:
o să construiască şi să aplice, urgent, o strategie pentru recâştigarea
electoratului său tradiţional de stânga;
o să refacă unitatea între liderii, militanţii şi simpatizanţii partidului;
o să găsească drumul reconcilierii interne între liderii locali şi cei centrali, între
cei tradiţionali şi cei nou veniţi, aducând în aceeaşi tabără toate resursele sale
umane şi evitând exclusivismul şi luptele fracţioniste; disidenţele şi/sau
nemulţumirile interne trebuie tratate cu toată atenţia, pentru a diminua
numărul şi impactul politic al acestora (între o guvernare certă şi o victorie
electorală incertă, cel puţin marginalizaţii din PSD o vor alege pe prima,
inclusiv cu speranţa că astfel se vor provoca tulburări în partid care să îi
readucă în fruntea acestuia iarăşi);
o să îşi creeze structuri organizatorice capabile să asigure în mod democratic: i.
conformitatea politicilor sale şi a propunerilor programatice cu valorile
stângii democrate europene; ii. respectarea riguroasă a prevederilor Statutului
în toate împrejurările; iii. rezolvarea litigiilor, disputelor şi controverselor
ivite între liderii săi pe calea unor proceduri de conciliere şi arbitraj
transparente şi eficiente;
o să-şi reabiliteze coerenţa şi disciplina tactică prin democratizarea şi
deschiderea organizaţiilor locale către populaţie, cumulativ cu întărirea
structurilor centrale (inclusiv prin calitatea liderilor care le compun) şi cu 28
stabilirea unor proceduri de natură a transparentiza şi eficientiza raporturile de
lucru dintre ele;
o să revizuiască relaţiile sale cu partidele aliate (PNL şi PC) în scopul eliminării
ambiguităţilor şi inechităţilor care le afectează potrivit actualului protocol
USL.
La finalul acestui Raport şi urmând recomandările propuse, trebuie observat şi
reamintit că anul politic românesc 2012 se va derula în condiţiile lipsei aproape totale de
încredere a populaţiei în elita politică, în partidele politice şi în regimul politic
parlamentar. (Din nefericire, în această privinţă, pentru o dată, România se află în
sincronie cu restul lumii.) Cum nici o strategie sau proiect politic nu pot fi concepute şi
aplicate pe un asemenea fond, se impune ca refacerea legăturii de încredere între cei
conduşi şi cei care conduc să fie prioritară pe agenda politică.
Din punct de vedere teoretic, rezolvarea unei astfel de probleme are următoarele
răspunsuri alternative, pe care le vom comenta pe scurt:
a) Reformarea partidelor existente. Din păcate nu sunt semne potrivit cărora
actualii operatori politici din România au resursele necesare auto-reformării. Evident,
lucrul nu este imposibil (mai ales din punct de vedere obiectiv), dar ingredientele
subiective ale unui asemenea proces (viziune, imaginaţie, generozitate, realism etc.) par a
fi insuficiente.
b) Reciclarea actualelor partide. Aceasta ar face aplicarea formulei: „Pentru ca
nimic să nu se schimbe totul trebuie schimbat.” Pe o asemenea cale, vechile interese,
vechile raporturi oligarhice şi vechii operatori politici ar apărea în lume afectând o
înfăţişare nouă şi un mod de operare nou. Fiind, în ultimă instanţă vorba despre o
înşelătorie, este greu de crezut că ea va fi înghiţită de o populaţie nu neapărat foarte
perspicace, dar mult prea deziluzionată ca să nu fie suspicioasă şi, de aceea, vigilentă în
faţa unor asemenea manevre.
c) Crearea unor actori politici autentic noi. Această soluţie pare la rându-i
improbabilă atât din cauza lipsei unei oferte politice alternative credibile, cât şi mai ales,
a opoziţiei de tip conservator făcute de actorii politici aflaţi deja pe scenă intrării în joc a
unor figuri noi.
d) Luarea unei „pauze” a democraţiei naţionale înainte de a se reveni la
democraţie (transnaţională) în condiţii mai prielnice. Trebuie recunoscut că
democraţia a înflorit totdeauna după ce oamenii şi-au dat seama că şi dacă ea este o
formă criticabilă de organizare a societăţii, este totuşi mai bună decât toate celelalte. Din
nefericire, câştigul experienţei care a condus la asemenea concluzii a fost plătit cu preţul
scump al dictaturii şi al luptei împotriva acesteia. În prezent, democraţia naţională este în
criză – o criză de inadecvare la realităţile contemporane şi o criză de obiect ca urmare a
faptului că puterea reală s-a refugiat de la nivel naţional la nivel transnaţional, unde s-a
oligarhizat. Aceasta impune construcţia unei democraţii transnaţionale. Oligarhia
economico-financiară transnaţională potentă îşi dă, însă, mâna cu democraţia naţională
bolnavă spre a împiedica naşterea noii şi necesarei democraţii transnaţionale. Dacă
scenariul ameninţător al unui interludiu autoritarist în evoluţia democraţiei se doreşte
evitat, românii vor trebui ca, în anul 2012 să îşi aducă contribuţia, simultan, la
însănătoşirea democraţiei naţionale româneşti şi la naşterea democraţiei trans-naţionale
(europene).
e) Un „Proiect pentru România”. Recredibilizarea partidele politice ar putea fi
realizată în urma unui proces intens de cooptare a unor personalități, apte să inspire
cetățenii și să mobilizeze societatea. Revitalizarea democrației și refacerea încrederii în
instituțiile statului și în partidele politice trebuie așezate la temelia unui Proiect pentru
România.

Fundatia Institutul Social Democrat
“Ovidiu Sincai”

INTR-O TARA FARA VISE.

Pentru lumea civilizata, Romania, este tara de la periferia Europei  unde  democratia a fost suspendata iar locuitorii acesteia se incapataneaza sa supravietuiasca impotriva tuturor vicisitudinilor venite din partea puterii. Masurile care au fost luate de Guvernul Romaniei, sunt aproape de neimaginat in vestul Europei. Mizeria si saracia in care traieste majoritatea romanilor, constituie un aspect dramatic al vietii lor, in fata caruia se naruie orice speranta de mai bine.

Romanii au devenit o populatie resemnata care nu mai indrazneste sa-si exprime nemultumirile, ironizandu-si propria conditie si multumindu-se cu o existenta aproximativa.

Cineva a spus ca: ” Nu poti ingenunchea un popor deprins sa se taraie.”

Pe aceasta sintagma s-a bazat si Basescu impreuna cu acolitii sai in demersul lor de a distruge idealurile  acestei natii.

Insa romanii n-au mai fost impresionati de lacrmile lui si au iesit in strada ; luand prin surprindere  intreaga clasa politica, mass-media, analistii politici,  si demonstrand ca au forta necesara sa actioneze atunci cand drepturile le sunt calcate in picioare.

Astfel,  prin reactia cetatenilor   impotriva derapajelor de la democratie  a celor aflati la guvernare  , poporul roman  si-a recapatat demnitatea si libertatea de exprimare ; punand in acelasi timp bazele unui nou inceput si creand premisele maturizarii societatii civile in  devenirea ei – ca  factor principal al garantarii si consolidarii democratiei in Romania .

Referitor la “codul portocaliu” , lui Basescu i se potriveste zicala : “Ai grija ce iti doresti ca ti -se poate intampla “!  Iarna romaneasca ar putea sa-i ucida visul de a deveni ” vizionarul  Europei “

IARNA VIERMILOR INEPTI .

Daca este asa cum se spune ca ” in tara orbilor cel cu un ochi e imparat “- devine evident cum apar peste noapte ciclopii salvatori de natii, acei ” mesia ” fara de care se poate crede , ca toti ne-am fi prapadit pana acum . Sincopele grave ale istoriei noastre care au pus in cumpana insasi existenta fiintei poporului s-au datorat , in primul rand deprecierii grave a valorilor morale . Traim intr-o societate zbuciumata de competitia urzelilor , de cinismul fara precedent al unor politicieni cu constiinte ieftine si spinari flexibile . Ne confruntam cu vanitatea nedisimulata a unor indivizi care isi aroga meritul de salvatori ai neamului si care incearca printr-o propaganda lipsita de orice fel de scrupule,sa ne transforme intr-un popor de handicapati,trogloditi , criminali , cersetorii si avortonii Europei, din care am fost izgoniti precum Adam pentru pacatul primar ; pe scurt , conform celor spuse de presedinte – cetatenii de mana a doua ai Europei.Satui de propaganda si demagogia celor mai cinici indivizi creati vreodata de politica romaneasca , romanii au intrat din nou in transeea din P-ta Universitatii . Lupta pentru supravietuire , deznadejdea in fata haosului creat de ciuma portocalie , lipsa oricarei sperante pentru viitor a scos o parte din populatie in strada . Batranii au ramas in casele care stau sa surpe peste ei , copii sunt lasati singuri in casa – lipsiti de supraveghere si educatie , in timp ce adultii alearga in speranta gasirii unui loc de munca . Un tablou sumbru al celor care n-au ascultat de indemnul basescian “sa traiti bine ” . Ramane de vazut daca “iarna romaneasca” va aduce o schimbare in sensul consolidarii democratiei sau se va incerca o deformare a realitatii , cum s-a mai intamplat cu fostele evenimente din : P-ta Universitatii; miscarea ptr. democratizarea structurilor din armata ; evenimentele din 13-15 iunie; mineriadele etc. Cei care se cramponeaza de putere si nu inteleg ca materia evolueaza in spatiu si timp , ignorand semnalele date de societate  , vor risca sa fie afectati de “repetarea istoriei”.
Protestul este un instrument democratic legitim , de aceea unii dintre noi se manifesta ca oameni liberi !